Candy bar-ul – tentația dulce a unei nunți de vis

Indiferent dacă plănuiești o petrecere aniversară, un baby shower sau o nuntă, candy bar-ul este astăzi un “must have”. Toată lumea iubește dulciurile și va aprecia candy bar-ul, mai ales dacă se integrează în tema nunții și anunță subtil invitații despre alegerile mirilor.

Colțul dulce trebuie să fie un adevărat spectacol pentru ochii invitaților, să fie elegant, ademenitor și amenajat cu bun gust. Alegerea unei palete de culori în ton cu restul aranjamentelor petrecerii este esențială! Apoi, este important ca formele dulciurilor și recipientelor să fie diferite.

Din fericire, există o infinitate de teme și motive din care să alegi: rustic – cu macaroons în borcane legate cu pânză de sac, flori de camp și lavandă; elegant – cu fursecuri-papion și bomboane în cupe de șampanie; urban –cu biciclete, zgârie nori din turtă dulce și bezele pe post de treceri de pietoni; romantic – cu inimioare, plușuri, brioșe și bucăți de ciocolată de casă.

Specialiștii cofetari te sfătuiesc să nu te limitezi doar la selectarea bomboanelor potrivite, candy bar-ul poate conține cocktailuri colorate, limonadă ori șampanie și prosecco. Tot ei spun că, pentru cei care nu vor gusta nimic în seara evenimentului, din varii motive, alături de expoziția colorată, niște miri grijulii pot plasa cutii personalizate în care să încapă câteva prăjiturele pe care invitații le vor mânca acasă.

Designul acestora poate fi original, creativ, menit să aducă zâmbetul pe buze tuturor. Cât despre minunile apetisante ce nu ar trebui să lipsească de la un candy bar, aici menționăm prăjiturile asortate, cake-pops, brioșele, mouss-ul de ciocolată, macaroons, mini-tartele, mini-amandinele și, nu în ultimul rând, fructele, însoțite sau nu de tradiționala fântână cu ciocolată.

Foto: www.freepik.com