CE SĂ NU PORȚI LA O NUNTĂ ÎN CALITATE DE INVITAT 

Trebuie să arăți grozav, dar să nu eclipsezi mireasa, trebuie să fii sexy, dar să rămâi elegantă. Noi îți spunem ce nu ai voie să porți niciodată la o nuntă:

 Nu te atinge de alb 

E cea mai importantă regulă! Nici măcar un alb murdar sau crem. Sunt multe culori în așteptare și tu, în calitate de invitată, ai de unde alege, așa că lasă rochia albă pentru altă ocazie. Albul e rezervat miresei și așa trebuie să rămână!

 Nu expune prea multă piele, chiar dacă arăți grozav

Evită prea scurt, prea mulat, prea decoltat. Nu trebuie să te îmbraci că pentru bunica, dar nici să pară că nu ți-a ajuns materialul pentru rochie. Arată că ai clasă și optează pentru o rochie lungă și vaporoasă!

 Nu purta denim

Oricât de cool ai fi, nu purta denim. Nu e cazul să arborezi un aer casual, este o dovadă de sfidare a tuturor și nuntă nu este locul potrivit să fii rebelă. Dacă nu ești adepata unei rochii elegante și a pantofilor înalți, o pereche de pantaloni foarte lărgi și un top chic sunt perfecte.

 Nu alege negru 

E o culoare elegantă și te avantajează, dar probabil alte 20 de invitate gândesc la unison. Ieși în evidență! O culoare aprinsă face diferența!