Șapte lucruri de care mireasa nu trebuie să știe în ziua nunții

În cea mai importantă zi din viața ei, mireasa trebuie să fie într-o stare psihică foarte bună. Chiar dacă pe parcursul întregii ceremonii pot apărea mici incidente, sunt lucruri pe care le pot ști/rezolva cei apropiați, fără să strice “zen-ul prințesei balului”! Așadar, iată câteva lucruri despre care mireasa nu trebuie să aibă habar, dacă vrei ca nunta să fie un succes!

1. Mirele nu e de găsit și ceremonia stă să înceapă

Chiar dacă sună că într-o comedie romantică proastă, suntem destul de siguri că acest lucru s-a întâmplat cuiva! Că să evităm momentul, trebuie desemnată o persoană de încredere care să aibă grijă, discret, ca la petrecerea burlacilor, mirele să nu uite că trebuie să se mai și odihnească, pentru a ajunge a doua zi, cu bine și în timp util, la propria nuntă.

2. Evitați discuțiile negative despre rochia miresei, chiar dacă nu vă place

Atenție! Comentariile de modă, oricât de pertinente ar fi, nu fac bine miresei. A fost alegerea ei, adoră modelul și asta e tot ce contează! Nu îi stricați ziua, pentru că nu folosește la nimic!

3. Nu sunt suficiente locuri/porții/sticle cu băutură pentru invitați

Una dintre cele mai mari temeri ale mirilor, în timpul planificării nunții, e legată de faptul că oamenii care nu au confirmat invitația pot apărea la petrecere, dând peste cap toate socotelile. E o problemă de care se poate ocupa socrul mic, consultându-se cu personalul localului pentru a aduce mese și scaune extra, și interesându-se dacă se mai poate face rost de mâncare și băutură. Mireasa trebuie să treacă senină și cu zâmbetul pe buze peste toată tevatura!

4. Am rătăcit verighetele

Un motiv de panică bine întemeiat, care poate strica starea civilă! întotdeauna puneți o persoană delegată să verifice, de câte ori este nevoie, dacă verighetele sunt la locul lor. Sfatul nostru, pentru a evita acest incident, dar și în ton cu moda, este ca domnișoarele de onoare să poarte rochii cu buzunare.

5. Domnișoarele de onoare se supără pentru lucruri minore

Prietenele miresei sunt acolo pentru a fi o sursă de confort și calm, în mijlocul haosului, nu pentru a strica atmosfera cu un reproș sau cu propriile lor supărări și probleme. Alegeți întotdeauna fețele de încredere și care să aibă cele mai bune intenții în legătură cu mirii! Oricum, nervii fetelor nu trebuie să ajungă la mireasă!

6. S-a stricat mașina care îi duce pe miri la biserică

Desemnați o persoană care să se ocupe numai de asta. întotdeauna vă faceți un plan de rezervă: vă asigurați că există un prieten cu o mașină de lux pe care îl puteți solicita, la nevoie.

7. Purtătorii de flori/verighete

Minori și drăgălași-refuză să meargă pe culoarul către Altar. Acesta este unul din multele motive pentru care unele cupluri renunșă să îi aducă pe cei mici la nuntă. Chiar dacă micuții aduc un plus de inocență ceremoniei, nu toți copiii sunt pregătiți să pășească în lumina reflectoarelor. Ideea e că sunt drăgălași, orice ar face, și vor detensiona atmosfera, așa că nu trebuie să ne stresăm prea tare, dacă îngerașii s-au abătut puțin de la îndatoriri!